Omagiu lui Grigore Vieru


Toplița, 15 februarie 2024 - Astăzi, la bibliotecă ne-am adunat într-un gest de omagiu și recunoștință adus celui care a fost Grigore Vieru. Evenimentul, organizat sub egida Bibliotecii Municipale George Sbârcea și a Direcției Județene de Cultură Mureș, în colaborare cu diverse instituții locale, a adus în prim plan lansarea cărții "Grigore Vieru, întoarcerea lacrimei", o antologie de poezie coordonată și editată de Nicolae Băciuț, director al Direcției Județene de Cultură Mureș.
În cadrul serii culturale, participanții au avut ocazia să se bucure de momente muzicale speciale, puse în scenă pe versurile inconfundabile ale lui Grigore Vieru de către talentații artiști de la Școala Populară de Artă, filiala Toplița, sub îndrumarea dnei prof. Maria Cojocaru, precum și de Grupul „Flori toplițene”, sub coordonarea dnei prof. Livia Harpa.
De asemenea, s-au desfășurat prezentări despre viața și opera remarcabilă a lui Grigore Vieru, susținute atât de autori locali, cât și de elevii din diverse instituții de învățământ din Toplița: Liceul Teoretic „O. C. Tăslăuanu” Toplița, Colegiul „Mihai Eminescu” Toplița, Școala Gimnazială „Sfântu Ilie” Toplița, și Sc. Gimnazială „Miron Cristea” Toplița. Aceste momente poetice deosebite au fost pregătite de elevi care au venit însoțiți de doamnele profesoare Csiki Luminița, Țepeș Marinela, Kondratovici Lenuța, Mezei Mihaela și Cătinean Ligia.
Evenimentul a fost onorat de prezența unor invitați de marcă, printre care se numără dl. Nicolae Băciuț și dl. Ilie Șandru, pentru discursurile lor inspirate și sprijinul acordat în organizarea acestui omagiu cultural.
 













Comentarii