<>Compozitorul si ziaristul George Sbarcea s-a n[scut pe 23 martie 1914.
Va prezentam fascinanta poveste a vietii sale, o adevarata lectie de demnitate si curaj, in fata opresiunilor regimului comunist. George Sbarcea a intrat in lumea buna a Bucurestiului interbelic o data cu lansarea melodiei „Ionel, Ionelule“, care este cantata si in ziua de astazi. Istoria acestei piese este una interesanta. George Sbarcea, ca angajat al Teatrului „Alhambra“, a fost amenintat de directorii institutiei ca va fi concediat daca nu compune o melodie de succes. Pentru a-i demonstra ca nu glumesc, l-au incuiat intr-o camera, timp de cateva zile, hranindu-l doar cu biscuiti si cafea. Rezultatul a fost ca Sbarcea a lansat, in 1937, un cantec nemuritor. Primele interprete ale melodiei „Ionel, Ionelule“ au fost Lulu Nicolau si Lizette Verea, un duet de succes in acele timpuri. Melodia a fost preluata de cantareti din Germania, Franta si tarile scandinave. La resedinta lui MussoliniGeorge Sbarcea a calatorit in toata Europa, fiind vorbitor curent a sase limbi: maghiara, germana, franceza, italiana, engleza si suedeza. Om cu o cultura vasta si o eloccinta desavarsita, compozitorul era deja foarte apreciat in cancelariile europene. Ambitios din fire, a cerut sa fie primit de insusi conducatorul Italiei la acea vreme, Benito Mussolini. A primit aprobarea intr-un timp scurt si, in anul 1942, George Sbarcea era primit la Palatul Rezidenza de insusi dictatorul fascist. Iata cum il descrie George Sbarcea pe cel care a scris o pagina importanta din istoria Italiei: „Era un barbat impunator, care impresiona pe oricine prin cultura, prin privirea dominanta si stapanitoare, dar mai ales prin spontaneitatea gandirii si a exprimarii. Am vorbit despre politica pe care o ducea si mi-a marturisit ca se inspira din stravechii tribuni romani, ale caror discursuri le stia pe de rost. Politica lui era axata pe scoaterea in evidenta a calitatilor si geniului latin“. Interviu preluat de ziarele occidentaleMaestrul Sbarcea a fost primit in cancelaria unde Mussolini isi primea inaltii oaspeti de stat. Isi aminteste ca a fost servit cu tot felul de bunatati, dar din cauza emotiilor nu s-a putut atinge de nimic. Dictatorul era imbracat in uniforma, cu pantaloni negri, veston bej, iar pe bratul stang trona celebra zvastica. Discutia s-a intins pe parcursul a doua ore, deoarece Mussolini s-a interesat despre situatia economica a romanilor pe care voia sa ii sprijine. La moartea acestuia, George Sbarcea a plans si i-a descris in ziare toate calitatile sale. Interviul a aparut in ziarul Curentul condus de Pamfil Seicaru si a fost preluat de celelalte ziare din Europa. In acelasi an, 1942, George Sbarcea reuseste formidabila performanta de a-l intervieva pe Führer. Primirea a fost la Berschergarden, o resedinta a lui Hitler de langa Berlin. Faima de gazetar a lui Sbarcea era atat de mare, incat nu a trebuit sa astepte decat o saptamana aprobarea de a-l intalni pe Adolf Hitler. Ceea ce l-a frapat cel mai tare pe compozitor a fost disciplina care domnea in jurul celui mai controversat om politic din istorie. La cafea cu HitlerIn cabinetul lui Hitler nu a fost prezent decat secretarul personal al dictatorului. Ziaristul a ramas adanc impresionat de modul civilizat de a vorbi al lui Hitler, dar si modul acestuia de a te privi adanc in ochi si de a-ti scutura mana cu barbatie. „Hitler statea la birou, iar eu pe un fotoliu. A dovedit o amabilitate iesita din comun. Am fost servit cu tigari, cafea si dulceata. Avea un ton care te captiva si se simtea capacitatea unui mare conducator, care te prindea in mrejele ideilor sale. Imi era clar ca Hitler s-a nascut pentru a conduce. Interviul s-a axat pe ideile sale despre razboi si viitorul Germaniei. Teoria lui, un pic exagerata, se referea la acuzatiile ce le aducea evreilor, din cauza pacatelor originilor acestui popor. Voia o dezvoltare sanatoasa a spiritului germanic. L-am reintalnit pe Hitler dupa un an, cand am fost invitat la o aniversare a Partidului Nazist. I-am cunoscut atunci pe conducatorii lui militari, cum ar fi Gobbels si Himmler. In opinia mea, Hitler se inscria in categoria unor mari oameni militari, cum ar fi Alexandru cel Mare, Cezar si Napoleon“, povesteste, cu emotie, George Sbarcea. Si acest interviu a fost preluat de alte cotidiene occidentale. La 90 de ani, lucid si coerentA stiut sa intre in gratiile multor oameni importanti. In 1938, la Paris, generalul Charles de Gaulle il decoreaza cu Legiunea de Onoare, cea mai inalta distinctie a statului francez. In 1942, primeste titlul de Comandor al Ordinului Leul finlandez, fiind singurul roman care poarta acest titlu. Prima lui sotie a murit la numai 42 de ani, in urma unor tulburari psihice provocate in urma incarcerarii sale. Este tatal a doua fete, Cristina si Tereza, stabilite in Statele Unite, care nu mai pastreaza legatura cu el, pentru simplul motiv ca s-a recasatorit. A doua sotie, Marica, de origine ungureasca si de profesie contabila, este mai mica decat George Sbarcea cu 25 de ani. Sunt casatoriti din 1969. In ciuda varstei si a accidentului suferit, maestrul are o memorie de invidiat si o cursivitate in vorbire ravnita de foarte multi politicieni. Condamnat la 15 ani de temnita greaDupa 1944, viata lui George Sbarcea ia o intorsatura dramatica. Noile autoritati comuniste au pornit o adevarata vanatoare pentru prinderea celui care, in opinia lor, a fost un slujitor al hitlerismului. Timp de un an, s-a ascuns in comuna Petelea, judetul Mures. In 1947, este arestat si judecat de Tribunalul Poporului, pentru ca a „tradat idealurile democratice“. Sentinta a fost de 15 ani de temnita grea, adica singur in celula. Urmeaza un traseu halucinant al puscariilor comuniste: Jilava, Aiud, Gherla. A fost batut cu bestialitate, in special peste mana dreapta, cea cu care a scris impotriva democratiei si a Uniunii Sovietice. Cand a intrat la ocna, era casatorit cu Ana Bodo si avea o fetita, Cristina, in varsta de 3 ani. O data pe saptamana era scos la plimbare pentru „refacerea moralului“. Gardienii isi bateau joc de el si, in loc de mancare, ii dadeau niste laturi pe care George Sbarcea le varsa in canalul de scurgere. La scurt timp, celula, in care dormea direct pe ciment, a fost invadata de sobolani. Sobolani care ii acopereau trupul pentru a-l incalzi. Va intrebati, probabil, cum a putut sa reziste un intelectual la aceste conditii inumane de detentie. Raspunsul il ofera insusi George Sbarcea: „Am avut noroc de un fizic rezistent, dar rugaciunea si furia m-au facut sa trec peste acesti ani“. A fost eliberat dupa opt ani de ocna grea, in 1956, la insistentele ambasadelor straine acreditate la Bucuresti. A scris si tradus peste 80 de carti. Unele piese de succes ale lui George Sbarcea sunt cantate si astazi: „Un tango de adio“, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste“, „Inimioara, inimioara“. Are la activ 83 de carti, ca autor si traducator. Pensia lui se ridica la 4.100.000, iar cea a sotiei 2.500.000. lei. Primeste ajutor financiar de la Corneliu Vadim Tudor, in revista caruia face recenzii muzicale si cronica literara. De cateva zile, George Sbarcea (foto) se afla in spital, din cauza unei fracturi la picior. Tatal sau, Constantin Sbarcea, a fost ultimul medic personal al imparatului Imperiului Austro-Ungar, Carol IV. Bunica dupa tata a lui George Sbarcea era sora cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea. A facut scoala primara in Reghinul Sasesc din judetul Mures. Dupa terminarea liceului s-a inscris la Conservatorul George Dima din Cluj, unde a studiat armonia si contrapunctul. In paralel, era student si la Facultatea de Drept. A calatorit in Tibet, unde a stat doi ani, fiind ucenicul spiritual al lui Dalai Lama.

Comentarii